DeltaMusicFest sau cum am redescoperit o stea

Cu ocazia DeltaMusicFest am redescoperit locul cel mai drag mie: Sfantu Gheorghe, Tulcea. Acesta, dupa cum am scris si acum ceva timp, este locul in care am copilarit, am crescut, mi-am format o mare parte a personalitatii mele. Sfantu este locul in care am invatat ca fiecare lucru din jurul meu are o poveste de impartasit si ca tot ceea ce trebuie sa fac este sa stiu sa ascult. Ca de fiecare data m-am incarcat cu energie, am primit cele mai pure si pozitive vibratii din partea naturii, am plans, am ras si am descoperit lucruri noi. Ceea ce a facut ca aceasta vizita la capatul lumii sa fie atat de speciala a fost prezenta proetenilor mei si festivalul de muzica. Intotdeauna mi-am dorit ca la Sfantu sa aiba loc un eveniment care sa adune multa lume frumoasa care sa fie capabila sa primeasca atata energie. Organizarea festivalului a fost primul lucru care m-a impresionat profund, pentru ca este prima oara cand vad un eveniment organizar impecabil cap-coada la noi in tara. Totul a fost extraordinar de bine pus la punct, de la transport, la cazare, la muzica, sonorizare, visuals etc. Nici macar ploaia continua nu a putut strica party-ul si buna dispozitie.
M-am distrat, m-am incarcat si am dansat...am vazut cum locul acela se deschide pentru noi...cum ne lasa sa fim fericiti si sa ne bucuram de tot ceea ce ne poate oferi. Sunt sigura ca si artistii invitati la eveniment au simtit toata bunatatea locului. Am vazut cum prietenii mei s-au lasat invaluiti de magia acelor locuri. Din pacate nu pot sa sustin ca toti oamenii prezenti acolo au inteles...dar cei care au vrut sa auda au ascultat (muzica, valurile, pasarile, sfaturile). Coltul acela de natura, plin de magie si misticism ne-a permis sa petrecem timp de trei nopti clipe de neuitat...ce ar trebui insa sa nu uitam noi este faptul ca astfel de locuri se deschid cu atata generozitate pt noi numai daca stim sa le respectam si sa le iubim.
Pe langa toate astea am redescoperit o stea...steaua pe care mi-o alegeam in fiecare vara la Sfantu ca sa imi poarte noroc...steaua care imi zambeste in fiecare noapte si care imi lumineaza calea...
(www.deltamusicfest.ro)

PARTY sau ce tare ca avem unde sa iesim JOI SEARA

JOI 24 mai PARTY @ CLUB SESSION SUIE PAPARUDE DJ SET ORA 22.00 INTRARE 10 RON
INFO @ www.session.ro

Banii - o problema reala doar pentru cei ce cred in ea sau cum am reusit sa invat drept bisericesc :))

Cu ochelarii alunecand de pe ochi…sticla de suc lipita de mine (asta pentru ca luna mai ne “arde” cu temperaturi colosale…iar deshidratarea poate provoca probleme grave)…muncesc de zor. E marti…iar pana joi…pentru cateva milioane de lei…am de facut o droaie de chestii. Si eu m-am intrebat daca merita…NU. Ha…banii…un subiect pe care as scuipa. Ce tare, ce ironie…fiind acuzata in repetate randuri de a poseda titlul de “copil rasfatat cu bani”…cum orice sac se si goleste…pot declara ca sunt un copil rasfatat…fara baniJ. Foarte ok. Nu-i nimic rusinos in a munci…numai romanu’ prost crede ca munca te injoseste si spera mereu la titluri sonore si posture in companii de care sa fii auzit macar prietenii lui ca..de…vorb-aia…prostu’ daca nu-i fudul nu-i prost destul. Cum in cartile de epoca se vorbeste numai de tineri ambitiosi, cu sperante de studii la Paris, Viena si Berlin sau tineri saraci care carau grau cu sacu-n spate pentru a-i demonstra boierului ca o merit ape fi-sa, cand intorci ochii catre realitatea de azi te ia greata. Pe mine cel putin ma trec fiorii. Cum sa intri la psihologie pe baza de dosar? Asa ajung toti nebunii si frustratii sa asculte problemele REALE ale persoanelor in cabinete frumos decorate. Cum sa iti poti plati licenta si rezidentiatul la medicina? Asa ajung doctorii sa taie unde vad cu ochii si eventual sa iti uite…mai in gluma, mai in serios, bisturiu’-nfipt in coaste. Unde vom ajunge in ritmul asta? De ce eu, care nu-mi doresc altceva decat sa creez lucruri frumoase…trebuie sa scriu referate la drept bisericesc…pentru studenti ce se vor viitori avocati, procurori si judecatori?Pentru bani…De ce cel ce are talent..si vrea sa deseneze, sa scrie, sa croseteze sau cine stie ce trebuie sa recurga la multe alte mijloace de intretinere auxiliare? De ce nu apreciaza nimeni talentul pentru ceea ce este…de unde ideea stupida ca daca esti artist trebuie sa fii si proscris? Nu vorbesc de toate persoanele care se cred artisti pentru ca o ard intr-un mediu ok…si au norocul sa fie simpatice, capabile sa scoata doua vocalize, sa deseneze doi pitici s.a.m.d.

Si da…eu sunt mereu deranjata de astfel de faze…pentru ca sunt sigura ca lumea poate fii mai buna, mai intelegatoare, mai colorata si mai plina de chestii tari…asta doar in cazul in care din ce in ce mai multa lume s-ar prinde ca acumuland energie pozitiva, si incetand sa mai faca rau gratuit ar avea doar de castigat.

Ma consider un om norocos…care a avut mereu sansa de a fi in preajma unor oameni speciali, incarcati de cele mai multe ori cu unele dintre cele mai frumoase si mai pure energii ever. De aceea, dupa cateva momente de ratacire, venite din cauza unor faze aiurea pline cu energie negative, am adunat muulte lucruri bune…si multa culoare…si am inceput sa imbin ce-I frumos cu ce-I musai…si sa beau suc, sperand la o pala de vant care sa racoreasca mansarda transformata de Soare in Sauna.

Mi-e lene sa merg pana-n expirat :))...sau cum se face de se strica atata hartie?

Lamentabil. Mi-am dat seama, dupa un studiu amanuntit si indelungat, ca marea majoritate (99,9%) dintre revistele romanesti (nu comercializate la noi…caci gasesti si reviste straine foarte bune, dar…exista un dar…din pacate costa cat doua nopti de cazare la Viena de exemplu) este foarte proasta…execrabila as putea spune! Am citit, am observat…am urmarit evolutia mai multor reviste (chit ca sub patronaj strain, cu jurnalisti si alte asemenea autohtoni). Si? Si am observat, mai ales in cazul revistelor pentru femei/de moda o abrambureala totala? De ce oare foarte multe reviste prezinta haine care au pretul cu mult peste salariul pe juma’ de an al romancelor? Sau oare aceste “respectabile” publicatii au ca target tarancile parvenite care afirma nazal ca sunt “in trend” si pustoaicele de liceu bucuroase ca l-au prins pe Allah de un picior? Caci dupa calculele mele doamnele autentice (cele cu bani – caci la acest target ma refer acum) oricum au o educatie vestimentara ceva mai elevata si ultimele cataloage ale firmelor preferate de moda. Pe ce lume traim??? Si de cealalta parte a baricadei se afla revistele “pentru mase”…cele care nu costa mai mult de doi covrigi, si au pe coperta o domnisoara rumena, cu parul lung (eventual cu ceva pomponele sau fundite in par si/sau machiat in culori pastel), cu o privira de junica blanda scoasa la pascut. Aceste reviste prezinta metode super, eficiente, ecologice, naturale s.am.d. de-a te aranja, machia si multe alte treburi feminine; dar si tinute pentru orice ocazie (chiar si nunti, botezuri, office, facultate – acum am inteles de ce sunt atat de multe toape prin oras).

Ambele categorii de reviste (adica si cele care le invata pe cele bogate sa isi ia sandale aurii si posete in care ba nu incape decat o nuca…ba poti sa cari si cainele, si lap-top-ul, telefoanele, fardurile ohooo si cate altele… si cele care le invata pe cele mai modeste sa isi faca spik-uri cu fundite, machiaje de ocazie sau cum sa isi trateze cosurile cu lamaie si sare) au un punct comun…sfaturile despre sex, relatii, casnicie si cateva teste care iti vor dezvalui lucruri nebanuite. Peste tot gasim aceleasi clisee imbecile, pozitii pe care oricum…cei cu viata sexual a (de la moderata in sus) le-au incercat si sfaturi despre cum sa-ti cuceresti iubitul…sau, mai rau sa te razbuni (pe el, pe noua lui prietena, pe fosta soacra, pe amanta, pe cumnata…), cum sa obtii postul dorit la birou sau sa intrii in gratiile colegilor tai de grupa. Oribil!!! Si cand credeam ca asta este imposibil, am ajuns la paginile cu sfaturi despre decoratiuni interioare, divorturi, boli de tot felul…ce mai…sfaturi la orice problema, date de unii dintre cei mai mari specialisti ever…pfuaa!

As fii vrut sa pot pune revista deoparte. Sa incetez sa ma auto-mutilez psihic. Totusi nu mi-am putut opri “studiul” inceput si am continuat sa urmaresc si celelalte rubrici…despre vedete (casele lor, legaturi amoroase intre fotbalisti si “cantatoare”, ce haine si-au mai luat, ce excursii au mai facut pe banii prostilor care ii adora etc.), sport???,burlacii bogati ai secolului XVII si cei de azi (in caz ca ramane vreo tuta in pana de vise in timp ce cara tava sau da teza) si horoscop. Whaa…imposibil asa ceva…mi-am terminat studiul mandra de educatia primita de-acasa, de faptul ca nu m-am gandit niciodata sa consult si sa urmaresc indicatiile unei reviste pe parcursul maturizarii laturii mele cochete si feminine si de multe alte fapte – ce-i drept. J

Concluzia…nu pot decat sa ma amuz…doar n-o sa ma strofoc sa schimb ceva…cand vad ca “fetele” par fericite de ce li se ofera…noroc ca ideea ca orice padure are putreziciunile ei e valabila…pacat insa ca in societatea actual e prost interpretata. Cele cateva varfuri mai rasarite sunt improscate cu diferite mizerii iar cele cu fruntea plecata, departe ajung!:)

In ce hal a ajuns homo sapiens sapiens....sau mai bine o ardeam maimute...

Stare de scarba totala. Toata lumea plecata de 1 mai....chiar si cei care se plangeau ca vama veche e prea mult pentru ei...apatie, isterie, ploaie, nervi? Nimic din toate astea....dupa o sueta cu vivaldi (ceva inlocuitor cand prietenii te lasa fara sub pretextul "hai la mare")...imi dau seama k am putini prieteni...dar aia sunt geniali. E super sa iti dai seama cine merita si cine nu...revelatiile curg garla cand nu ai ce face si contemplezi non-stop...asteptand ceva...nu se stie ce...sunt fericita...ca imi pot da seama cu usurinta de multe chestii...chiar daca doare putin la inceput...te obisnuiesti cu ideea ca oamenii sunt rai pentru ca sunt oameni si ca sunt oameni pentru ca au capacitatea de a fi rau....Sunt sigura ca nici hienele nu sunt la fel de rele ca oamenii...e vorba doar de instinctul de supravietuire care la specia umana a luat forme aiurea de egoism, egocentrism, calicime etc. Cum mi-am propus ca blog-ul meu sa aiba ceva cultural, artistic, fashion-gen...nu o sa omit sa recomand "Lumea animalelor"...o carte care te face sa intelegi ca orice animal, oricat de scabros ar fi el o arde mai bine ca tine...si sa va recomand o doza repetata de Animal Planet...ca sa vada si vipera/hiena/tigrul/bla bla din fiecare...ca un pic de respect exista peste tot...doar noi, oamenii, am alterat acest sentiment (de respect)...transformandu-l in ipocrizie/ura...si as zice indiferenta...dar sunt putini...si chiar de apreciat oamenii care o pot arde indiferent...in loc sa sfasie din carnea altora pentru a-si apara paranoia si a-si peria orgoliul...asta este...suntem oameni...fiinte superioare...dar incapabile de comuniune cu natura (majoritatea)...si de respectare a integritatii altora...FIECARE PENTRU EL...deviza unei societati...autodisrugatoare...care va disparea din prea-mult....

Calator amator avid de amuzament si aventura...sau...cum sa evadam in vacanta

Au dat gazele, a inflorit liliacul (cine ma cunoaste stie ca acesta este un moment magic pt mine), a venit primavara in toata regula. Si? Pentru mine...incepe sezonul cultural. Fiind un an special (pentru unii...mie imi este indiferent) in care orizontul cultural al romanului cu buletin si-a largit considerabil granitele. Acum, pentru cei care au astfel de interese, este mult mai usor sa cauti cultura dincolo de granitele tarii. Din proprie experienta recomand o vacanta haotica...pentru cine are timp, curaj si un buget modest ce poate fi sporit pe drum. Fara nici un fel de urma de ironie pot spune: Ungaria e safe si pe jos. Nu e placut...si nu e comod mai ales daca ai multe bagaje (nerecomandat/in atentia fetelor toante care nu stiu ce inseamna vacanta haotica) dar va fi o experienta inedita. Daca ai timp nu conteaza traseul, destinatia si nici nu trebuie sa iti stabilesti puncte terminus...sunt atat de multe de vazut...in locuri care initial nu inspira cine stie ce.
Daca "la vecini" nu se poate...eu sunt unul dintre oamenii convinsi cu adevarat de faptul ca Romania are f multe de aratat. Delta Dunarii, Maramuresul, Iasiul, Valea Oltului, Sibiul, Clujul...sunt doar unele dintre zonele mari ce ar avea motive sa atraga. In rest sunt o multime de sate si catune din Dobrogea pana in Moldova si Ardeal care au farmecul lor. In ajutorul acestei calatorii prin tara iti pot veni o sumedenie de carti din literatura autohtona. Spre exemplu: "Balta Alba" de V.Alecsandri, "Femeia in rosu" de Adriana Babeti,Mircea Nedelciu & Mircea Mihaies, "Pe drumuri de munte" de Calistrat Hogas...ba chiar si o mica revizuire a entuziastilor "Ciresari" iti poate deschide apetitul pentru incursiuni in tara...
Se apropie 1 mai muncitoresc :))...care va fi petrecut cu fast in orice alt loc inafara de litoral (de cateva ori am scapat din gresala acolo si a fost crunt...fara nici un fel de folos...) si apoi vara...evadare cu orice prilej catre cultura, experiente de tot felul si calatorii:)

Daca altii pot...la noi ce se intampla? sau ...cum prefera romanul sa poarte ochelari de cal :(

Astazi o prietena de-a mea (merci, merci, merci) mi-a dat link-ul unui site genial....pe care ar trebui sa il viziteze mai multa lume: http://www.hel-looks.com/ . Dupa ce am facut turul de rigoare nu am putut sa nu ma intreb: cum de pustii lor la 13 ani se imbraca mult mai bine decat toate fetele stilate si pustii cool din Bucuresti? Noi de ce nu indraznim? Am incercat o perioada sa atrag adepti pentru street-style-ul japonez...nu a mers...toata lumea ma arata cu degetul, ma fluiera, ba chair ma injura daca avea ocazia. Ei bine...am continuat sa ma imbrac haotic si ciudat pentru ca asa mi-e felul. Acum unii ma admira, altii ma judeca...dar eu ma imt bine... Revenind la subiect...intr-o tara ce a fost tinuta in umbra comunismului atata timp chiar exista o baza pentru creearea unor stiluri aparte. Tips: sh-urile, combinatiile de vechi si nou, mai multa culoare, adaugarea unor elemente proprii la haine ce par demodate sau (ca sa fac si reclama gratuita :)) ) cateva sfaturi de la persoane care chiar se chinui sa creeze stiluri personale. In plus ar trebui sa se renunte la copiatul prost si aiurea al modelului occidental. Spre exemplu tinerii din Polonia sau Rusia adopta stiluri diferite, foarte ok combinand elemente traditionale cu cele noi si occidentale.
Inloc sa visati la haine scumpe, aurii, pe care scrie firma mare cat gardu' ati putea sa incercati sa inventati noi combinatii, sa asortati haine din cele mai ciudate, sa dati iama in sifonierul bunicii sau in magazine foarte ieftine, in care, daca aveti rabdare veti gasi tot felul de mici lucruri care va pot completa tinuta cu mare succes. Eu sunt optimista si cred ca inca nu este timpul pierdut. Nu trebuie sa fim o mare turma de oi....sa renuntati sa credeti ca tot ce poarta Beyonce si Anda Adam e ok si sa incercati sa va formati un stil propriu, viu si inspirat din cele mai ciudate locuri. Este un subiect care chiar ma intereseaza si voi reveni asupra lui. Chiar sper ca exista oameni deschisi la minte care sa inteleaga ca moda nu e cea din "cosmo" sau "elle" si pentru a fi frumos si apreciat nu trebuie sa dai 20 de milioane pe o pereche de pantofi moschino ci sa te faci admirat prin felul tau de a fi si prin stilul personal de a purta ceva.

Spovedanie universala sau cum unele lucruri nu se schimba niciodata

"In ziua de 23 iunie 1926, in Bucuresti era foarte cald si pe Cale Victoriei lume foarte multa. Trebuie sa stiti, insa, ca eu nu ma simt bine decat atunci cand sunt singur. Multimea ma enerveaza fiindca majoritatea multimii este prost crescuta... Ma arata cu degetul pe strada. Desi anonim pentru toata lumea aproape, am reusit totusi sa fiu ceea ce se cheama o figura populara. Nimeni insa nu ma cunaoste cu adevarat...Nici macar putinii mei prieteni. Cei cativa care au aerul ca ma apreciaza cu adevarat, ma umilesc. Entuziasmul lor are parca ceva din protocolul unui asa-zis jour-fixe unde, pe langa un foarte bogat bufet, se mai serveste invitatilor si un foarte variat program artistic. Cateodata se intampla ca cel mai interesant numar din program sa fiu numai eu!...Bineinteles ca atunci toata lumea ma aplauda. Vreau sa zic, ma tolereaza ca sa ma poata consuma mai usor. Restul multimii nu ma intereseaza. Nu simt nevoia sa aflu nimic din ce se petrece in jurul meu...[...]" "Spovedania unui candidat la sinucidere" din "3 si cu Rezeda 4" de Ion Minulescu. Este absolut fantastic cum reusesc mereu sa gasesc asemanari intre personajele cartilor care imi plac foarte tare...si mine, oameni din jurul meu, situatii, cladiri, evenimente etc. Este clar ca anumite lucruri, anumite intamplari sunt repetitive. Unele trasaturi umane se repeta for ever and ever...iar tu, ca om nou, intr-o lume aparent in schimbare nu poti face altceva decat sa le dai trasaturilor o noua menire, o noua forma. Din pacate ma aseaman cu personajul cartii doar in acest mic fragment...e barbat si devine nefiresc de dramatic pana la sfarsitul spovedaniei (asemuire pe care o regasesc insa in alta cunostinta de-a mea...). Cartea merita citita...fiind cartea ce completeaza exercitiul prozastic al romancierului Ion Minulescu....

Wonderland...sau taramul magic de la capatul lumii...sau...cum i-am cunoscut pe Ciresari :)

In timp ce admiram ca de obicei cladirile vechi din Bucuresti, inundate de soare si curtile doldora de liliac si verdeata mi-am adus aminte de Sfantu Gheorghe- Delta Dunarii...cel mai frumos loc de pe Pamant. Mi-am adus aminte de balti, de mirosul de peste si nisip umed...de stuf, de drumul pana la plaja, la varsare, pe Sahalin... La Sfantu totul e asa de calm, de frumos...plin de magie. Pentru mine la Sfantu au prins viata personajele copilariei mele. Mai intai "Ciresarii" lui Chirita apoi "Nada Florilor" a lui Sadoveanu..."Singur pe lume", "In Familie", "Razboiul bumbilor"....si cu pasi repezi spre adolescenta cu "La Medeleni", "De veghe in lanul de secara", "Don Quijote"...Am fost si in "Enigma Otiliei", "Ultima noapte de dragoste, intaia noapte de razboi", "Castelul", "Sipetul negru"...si am savurat cu respiratia tinuta "Lorelei", "Crima si pedeapsa", "Rascoala" etc.
In acest taram magic am trait cele mai frumoase experiente...am fost una cu marea, cu nisipul, cu trestia si stuful. Am visat intr-o lotca de lemn plutind pe canale si m-am lasat mangaiata de valuri in rezervatie. Am admirat sute de pasari ce pluteau pe apa sau se inaltau mladioase sau greoaie in vazduh - dupa cum le e felul. Am vazut pentru prima oara bizami si mistreti...am pescuit...am prins serpi...si m-am jucat cu natura. Nimic in lume nu se compara cu vantul uscat ce iti mangaie fata in drum spre plaja, cafeaua de dimineata in curte ascultand cantecul valurilor sau goana dupa licurici.
In tinutul magic al Deltei am fost cu adevarat minunata, fericita, trista, magica...am trait fiecare poveste citita si mi-am faurit propriile mele experiente inedite. Ma visam in cele 1001 de nopti in timp ce mancam smochine proaspat culese din curte de la tanti Chilina sau traiam in cartile lui E.A.Poe de fiecare data cand treceam pe langa cimitir. Am legat prietenii - unele scurte si intense, altele sincere si de durata.
In realitate...si nu in lumea povestilor mele...mancam in fiecare zi cele mai bune mancaruri din peste, discutam cu oameni extraordinari subiecte menite sa deschida ochii unui copil catre frumos si cultura, alergam pe plaja, si strangeam sute de scoici, oase, pietre si lemne....mici comori cu nepretuita valoare sentimentala.
Din pacate a trecut mai mult de un an de cand am uitat taramul magic. Torentul de responsabilitati sociale si materiale nu m-a lasat sa visez...dar voi recupera...pentru nimic nu voi inceta sa merg la Sfantu...cel mai frumos, curat si plin de energii si magie loc de pe planeta. Sfantu Gheorghe este un taram al mitului, este locul in care divinul a infrant forta raului...in care ai voie sa visezi si sa crezi in povesti...este un loc pentru cei care vor sa fie liberi, fericiti si multumiti...locul unde Dunarea se intalneste cu Marea...

To ART or not to ART??? sau cum am devenit "frumosii nebuni ai marilor orase"

In toiul noptii, cu tigari si suc de piersici...incercand sa prind ceva din primavara...mi-am adus aminte de o cucoana "stilata", membra a societatii culturale autohtone...plimbata prin diverse capitale si imbuibata de cunoastere...care mi-a adresat non-salant apelativul "artisto"...ciupindu-ma de falcute mai rau decat intr-o schita de-a lu' nenea Caragiale. Panicaaa....ce artist? Cine-i artist? Ce e arta? Asa am ajuns in oala cu Andreea Balan...care sigur nu merita acest apelativ...dar si cu Picasso, Brancusi, Kandinsky, Gaudi, Eliade....si multi altii... De ce merit asta? De unde pana unde am ajuns eu artista... "Pai cum mama? Desenezi, cosi, scrii literatura..." Daca ar exista cineva atot-puternic ar fii traznit imediat. In viziunea mea...artist te poti considera doar tu...in sinea ta...daca te lauzi cu asta...arta nu mai e pura...e fatarnica. Daca altii zic "lasa - e artist"....clar te considera nebun. Stiu o tanti care ma numeste alintat "artista" pentru ca ma imbrac fistichiu, am camera plina de "vopseluri" si beau cafea dupa cafea...
As prefera titlul de artist...la maturitate...cand poate cineva va considera una dintre creatiile mele un act complet, inovator, inaltator. Mi-ar placea sa ma numeasca asa o persoana avizata...care stie de ce o face...nu toate doamnele inzorzonate cu gablontzuri care inca mai pastreaza mirosul Parisului anilor '40.
Ideea este ca nu orice om care are o gandire libera, inspiratie si curajul sa spuna ceea ce crede e artist...nu orice vedeta de 2 bani e artist....Unde a disparut misterul artistilor ponositi care se imprumutau de bani ca sa plateasca chiria la mansarda pe strada Mantuleasa, Biserica Amzei sau Agricultori? Unde sunt artistii care simteau si descopereau frumosul chiar si intr-un Bucuresti inecat in ceata comunismului? Acum toti au scuze...ce sa faci in Bucuresti? In Romania nu ai nici o sansa...Pai daca vrei bani...averi si titlul de artist..nu merge...artistul vrea creatie, inovatie, descoperire...si poate amintire post-mortem...Acesta este, in viziunea mea, artistul...cel ce este multumit in lumea lui...cel ce patrunde in lumea reala/sociala/corecta/adevrata/bla bla...doar pentru a se inspira si a lua o gura de aer....si apoi...se inchide din nou in mansarda sa...si face ceea ce stie ca trebuie facut. Si eu am mansarda mea plina mereu cu oameni care pot fi considerati (de catre cei din jur si societate) artisti. Eu prefer sa ii numesc prieteni. Nu ma consider artista...Altii pot s-o faca...voi decide eu daca o iau ca pe un compliment sau o jignire.
Sincer....prefer apelativul "frumosii nebuni ai marilor orase", care este, de asemenea, titlul unei carti bizare dar frumoase de Fanus Neagu....si asa...intre 2 tigari si o gura de suc "natural" din piersici identic-naturale (ce sa inteleg din asta...sunt mari, zemoase, au gust...dar sunt facute din cauciuc stropit cu formula chimica a fructului?....)....ehh...asa sunt "artistii"...pierd noptile, nu inteleg nimic sin stiinta si se pierd in ganduri aberante....

Tot ceea ce nu e ridicol - e caduc sau Ce crezi tu despre ceaiul lor (ce cred eu despre voi)

“ Mi se pare ca o buna definitie a ridicolului ar fi urmatoarea: ceea ce poate fi reluat si adancit de altul. Nu vorbesc de ridicolul mecanic , de ridicolul unui om alergand dupa o palarie de paie sau de ridicolul unei fete care vrea sa apara drept femeie fatala. Acesta e un ridicol de superficii, un ridicol social, creat de reflexe si de inhibitii – si el nefecund spiritualiceste, ca orice act reflex.
Dar ganditi-va la ridicolul lui Iisus, care afirma sus si tare ca El e fiul li Dumnezeu; la ridicolul unui Don Quijote, care agonize pentru ca oamenii de langa el (oameni cu bun-simt, oameni rationali, oameni cu frica ridicolului, oameni morti) refuzau sa vada intr-o fata slut ape Dulcineea lui; sau la ridicolul lui Gandhi, care opune diplomatiei si artileriei britanice – non-violenta, viata interioara si forta contemplatiei. Amintiti-va ce izvoare de viata, cati samburi si ca miez n-au gasit si nu vor mai gasi oamenii - mii de ani dup ace urmele creatorilor “perfecti” vor pieri – in viata si in gandirea acestor oameni cu desavarsire ridicoli.
Orice act care nu e ridicol – intr-o masura mai mica sau mai mare – e un act mort. Aceasta se verifica chiar in cea mai cotidiana si mai banala viata sociala. Cand iti bei ceaiul intr-un salon si pui linistit ceasca la loc – ai implinit un act perfect, un act mort, caci nu are consecinte nici in constiinta ta, nici in constiinta celorlalti. Dar ia scapa ceasca jos, si varsa ceaiul in poala unei domnisoare care vorbeste frantuzeste, si scuza-te balbaindu-te, si incearca sa repair gafa stergand parchetul cu batista de matase. Fii o clipa ridicol, pur si simplu ridicol. Actul acesta devine deodata incarcat de nenumarate posibilitati. Suferi – si poti intelege in acele clipe de panica si sfiala ca de inutila e viata ta, cat de goale sunt vietile celorlalti, ce maimuta grotesca esti tu, bine imbracat si perfect stilat, intr-o incapere unde se pierde timpul si unde oamenii se aduna manati de spaima singuratatii si de atractia vacuitatii lor. O intreaga filosofie intr-o ceasca de ceai sparta la intamplare. Si inca nu ai fost ridicol decat intr-o mica masura. Dar ia apuca-te si spune-le in fata ce crezi tu despre ceaiul lor (ceea ce crede, de altfel, toata lumea care gandeste), spune-le raspicat ca isi pierd vremea, ca se pacalesc unul pe altul, ca traiesc o viata artificiala, factice, inutila. Spune tot si spune-le cu pasiune. Atunci vei fit u cu adevarat ridicol, atunci lumea va rade de tine, atunci vei intelege ca nu-ti poti trai viata ta fara a fi ridicol.
Caci la aceasta se rezuma ridicolul: la trairea vietii tale proprii, nude, imediate – refuzandu-te superstitiilor, conventiilor si dogmelor. Cu cat suntem mai personali, mai identificati cu intentiile noastre, cu cat fapta noastra coincide mai perfect cu gandul nostru – cu atat suntem mai ridicoli.
Ridicolul e o formula lansata de oameni contra sinceritatii. Nu exista act uman, sincer – care sa nu fie ridicol. Si ceea ce e cu adevarat inaltator in dragoste este insusi faptul ca a izbutit sa suprime ridicolul intre doua finite, sa suprime cenzura aceasta aplicata reflex sinceritatii lor. Dragostea nu este ridicola decat pentru o a treia persoana. […] . “ Spilcuit din “Drumul spre centru” (MIrcea Eliade)…o carte care m-a facut sa realizez ca ce mai important este sa fii tu insuti, sa iubesti, sa dai “perdelele” sociale la o parte sis a ignore tertii si malitiozitatea oamenilor.

Mie-mi place sa ma joc....

...Hrana spiritului oamenilor contemporani:micile rautati, sicane, barfe...hmm...ne place sa glumim pe seama altora, sa-i luam la misto, sa-i tachinam...pana la exasperare. Asta ne face sa ne amuzam copios...dupa care sa continuam cu gluma pana e mai mult decat expirata si incepe sa agaseze. Cine nu a gasit macar o data o persoana pe seama careia sa se amuze copios? Eu fac asta...des...in gand sau cu altii (my evil funny friens...si neuronel). De fiecare data cand am o replica buna (cu cat mai usturatoare cu atat mai bine) ego-ul meu chicoteste, sare, rade...reusesc sa fiu sarcastica/ironica si in cele mai morbide, triste, nepotrivite momente (gen saracii invalizi din herastrau care incercau sa se sarute....nu continui - nu e cazul...eram cam...stiti...dupa o seara plina...). Pe moment...ego-ul meu imi multumeste...dar cand ma bag in pat...imi simt sufletul si capul greu...:))...si ma gandesc de ce uneori dau dovada de nerusinare si sarcasm absolut...cand eu sunt doar o fetita mica si draguta? Nu stiu...m-am gandit la posibilitatea unei dedublari dar am exclus-o ulterior (tania e doar una, unica bla bla)...si mi-am dat seama ca absolut nimeni nu rezista tentatiei de a da cateva replici acide uneori, de a face o ironie fina...mai ales atunci cand stie ca e capabil! Eu sunt capabila si o fac...ideea e ca lumea sa inteleaga ca nu e nimic personal...este doar unul dintre cele cateva talente pe care le detin...si se intampla...nu iau pe nimeni in vizor...(chiar daca...) totul este spontan...toate spiritele au nevoie de hrana...iar eu ca fetita draguta, simpatica si avida de experimentare si cunoastere am devenit gurmanda...iar atunci cand imi parasesc barlogul...plictisita fiind de net, televizor, carti, discutii elevate cu fel si fel de rude s.a.m.d. imi ofer o gustarica pe unde apuc (la party,bar,munte,afara,altii acasa etc.) compusa din putin sarcasm, ironie, glumite si jocuri. Fara putina joaca (orice fel...sotron, leapsa, twister, cu mintea altora, de-a soarecele si pisica...) wonderland nu ar mai fi la fel de funny...:)