Sunday, April 15, 2007

Tot ceea ce nu e ridicol - e caduc sau Ce crezi tu despre ceaiul lor (ce cred eu despre voi)

“ Mi se pare ca o buna definitie a ridicolului ar fi urmatoarea: ceea ce poate fi reluat si adancit de altul. Nu vorbesc de ridicolul mecanic , de ridicolul unui om alergand dupa o palarie de paie sau de ridicolul unei fete care vrea sa apara drept femeie fatala. Acesta e un ridicol de superficii, un ridicol social, creat de reflexe si de inhibitii – si el nefecund spiritualiceste, ca orice act reflex.
Dar ganditi-va la ridicolul lui Iisus, care afirma sus si tare ca El e fiul li Dumnezeu; la ridicolul unui Don Quijote, care agonize pentru ca oamenii de langa el (oameni cu bun-simt, oameni rationali, oameni cu frica ridicolului, oameni morti) refuzau sa vada intr-o fata slut ape Dulcineea lui; sau la ridicolul lui Gandhi, care opune diplomatiei si artileriei britanice – non-violenta, viata interioara si forta contemplatiei. Amintiti-va ce izvoare de viata, cati samburi si ca miez n-au gasit si nu vor mai gasi oamenii - mii de ani dup ace urmele creatorilor “perfecti” vor pieri – in viata si in gandirea acestor oameni cu desavarsire ridicoli.
Orice act care nu e ridicol – intr-o masura mai mica sau mai mare – e un act mort. Aceasta se verifica chiar in cea mai cotidiana si mai banala viata sociala. Cand iti bei ceaiul intr-un salon si pui linistit ceasca la loc – ai implinit un act perfect, un act mort, caci nu are consecinte nici in constiinta ta, nici in constiinta celorlalti. Dar ia scapa ceasca jos, si varsa ceaiul in poala unei domnisoare care vorbeste frantuzeste, si scuza-te balbaindu-te, si incearca sa repair gafa stergand parchetul cu batista de matase. Fii o clipa ridicol, pur si simplu ridicol. Actul acesta devine deodata incarcat de nenumarate posibilitati. Suferi – si poti intelege in acele clipe de panica si sfiala ca de inutila e viata ta, cat de goale sunt vietile celorlalti, ce maimuta grotesca esti tu, bine imbracat si perfect stilat, intr-o incapere unde se pierde timpul si unde oamenii se aduna manati de spaima singuratatii si de atractia vacuitatii lor. O intreaga filosofie intr-o ceasca de ceai sparta la intamplare. Si inca nu ai fost ridicol decat intr-o mica masura. Dar ia apuca-te si spune-le in fata ce crezi tu despre ceaiul lor (ceea ce crede, de altfel, toata lumea care gandeste), spune-le raspicat ca isi pierd vremea, ca se pacalesc unul pe altul, ca traiesc o viata artificiala, factice, inutila. Spune tot si spune-le cu pasiune. Atunci vei fit u cu adevarat ridicol, atunci lumea va rade de tine, atunci vei intelege ca nu-ti poti trai viata ta fara a fi ridicol.
Caci la aceasta se rezuma ridicolul: la trairea vietii tale proprii, nude, imediate – refuzandu-te superstitiilor, conventiilor si dogmelor. Cu cat suntem mai personali, mai identificati cu intentiile noastre, cu cat fapta noastra coincide mai perfect cu gandul nostru – cu atat suntem mai ridicoli.
Ridicolul e o formula lansata de oameni contra sinceritatii. Nu exista act uman, sincer – care sa nu fie ridicol. Si ceea ce e cu adevarat inaltator in dragoste este insusi faptul ca a izbutit sa suprime ridicolul intre doua finite, sa suprime cenzura aceasta aplicata reflex sinceritatii lor. Dragostea nu este ridicola decat pentru o a treia persoana. […] . “ Spilcuit din “Drumul spre centru” (MIrcea Eliade)…o carte care m-a facut sa realizez ca ce mai important este sa fii tu insuti, sa iubesti, sa dai “perdelele” sociale la o parte sis a ignore tertii si malitiozitatea oamenilor.

No comments: